Am 20 de ani și cu toate că pentru mulți tineri de vârsta mea acesta este un subiect care pare prea departe pentru a fi discutat acum, eu mă gândesc mereu dacă voi fi un părinte bun. Pentru că eu sunt de părere că nu te naști un părinte bun, iar a învăța cum să îți educi copilul când deja îl ai, e destul de târziu.

Copiii învață repede, schimbările se produc foarte repede în zilele noastre, iar nouă ne este foarte greu să ținem pasul cu ele. De ce să nu ne documentăm din timp?

Așadar…

Ce înseamnă a fi un părinte bun?

Am avut experiențe cu copiii toată viața mea, activitatea mea s-a învârtit în jurul lor. De la voluntariat la carieră profesională, care mi-a fost pasiune de când m-am născut.

Sunt tânără, dar am avut o viziune de ansamblu de mică, iar cu pași mici mi-am croit drumul către începutul carierei mele profesionale.

Am învățat destul de multe despre ei, dar chiar și când crezi că îi cunoști, apare o excepție care îți spune că nu poți crea tipare. Oricât de mult ți-ai dori, copiii nu vor fi niciodată la fel.

Și atunci, dacă nu există tipare, cum poți fi un părinte bun pentru propriul tău copil? E simplu: Fii atent la propriile reacții!

Copiii sunt oglinda noastră cel puțin în primii ani de viață. Dacă vrei să îți educi copilul într-un anume fel, dacă nu vrei să aibă o parte din greșelile tale, ei bine, atunci trebuie să acorzi o mare atenție gesturilor pe care le ai de față cu el.

Imaginați-vă copiii ca o gaură neagră. Ei absorb toate cunoștințele transmise, de la cuvinte, priviri, gesturi până la modul de a interacționa cu cei din jur.

Dar nu e de ajuns doar atât!

Atenție, părinți! Atâtea influențe sunt în jurul copilului vostru…

Așa cum spuneam, copilul absoarbe orice informație la care are acces. Dar se poate întâmpla, din prea multă atenție asupra propriului comportament, să nu observați mici aspecte dăunătoare din viața prichindelului.

DE EXEMPLU: Când nu alegeți dumneavoastră desenele pe care cel mic să le vizioneze, iar la televizor se difuzează animații violente, cu un comportament negativ fără ca acesta să fie scos în evidență ca model de AȘA NU!, copilul va copia atitudinea și gesturile personajelor. Ulterior vă veți întreba de ce se poartă așa, unde a văzut și ce e de făcut.

A fi un părinte bun nu înseamnă nici a fi restrictiv și a monitoriza fiecare respirație a copilului. Însă, drumul bun se construiește încă din primele zile de viață. Iar anii copilăriei sunt cruciali pentru un adult cu o gândire sănătoasă.

În spatele adultului de succes stă o copilărie fericită.

Mulți oameni merg pe premisa că prichindeii sunt prea mici și nu înțeleg nimic. Dar ei, de fapt, sunt doar oameni mari în miniatură. Au aceleași temperamente, aceleași trăiri, aceeași convingere și înțeleg și treburile de oameni mari.

Chiar dacă supărările lor sunt cauzate de motive infantile. Dacă în calitate de părinte ai înțeles acest lucru, atunci deja ai făcut un pas mare în a fi un părinte bun.

Pentru că ai înțeles, astfel, că supărările lor sunt reale, inimile lor chiar sunt rănite așa cum și sentimentele tale de adult pot fi șifonate în aceeași măsură.

Dacă te-ai oprit din a-l trata ca pe un obiect care nu gândește și nu știe ce înseamnă greutatea vieții și l-ai privit ca pe egalul tău, i-ai făcut un mare bine copilului tău.

Copiii sunt foarte inteligenți. Mai ales cei din zilele noastre. Dacă până acum puteai manipula și păcăli ușor un pitic, acum trebuie să fii destul de bun în jocurile minții ca să poți să îl duci ușor cu zăhărelul.

Ce mie când eram copil îmi părea wow, pentru ei este normalitate. Iar trucurile care funcționau pe cei din generația mea, nu mai au acum niciun efect. Țineți cont că au trecut doar 20 de ani de atunci.

Iată cum cred eu că ar trebui să fie un părinte:

  1. Jucăuș-ca un frate pentru prichindel
  2. Prieten
  3. Speaker motivațional
  4. Suporter
  5. Psiholog
  6. Partener
  7. Îndrumător.

Un părinte bun ar trebui să fie alături de copilul său indiferent de situație. Dar cel mai important, să îl lase să greșească. A greși nu este ceva rău, este un pas înainte spre dezvoltare.

Copiii au nevoie de a fi lăsați să aleagă singuri între bine și rău. Iar dacă au ales răul, părinții au datoria de a fi alături de ei, ajutându-i să se întoarcă spre calea potrivită pentru ei. Dar deciziile întotdeauna trebuie luate de copii.

Post Views: 115

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.