Cred că anul acesta oamenii au uitat să mai fie primăvară. Au înghețat inimile și acum iar ninge. Îi înțeleg, vremea de afară se potrivește cu societatea noastră- „Bine ați venit pe tărâmul inimilor de gheață, unde Elsa și Crăiasa Zăpezii pictează lacrimi de argint, iar spiridușii patinează pe gheață.

Afară e iarnă de-a dreptul, dar nici noi nu suntem în stare să topim suspinele norilor. Întâi trebuie să le topim pe ale noastre, ceea ce, sub măștile pe care le purtăm, e imposibil. Aproape, căci nimic nu este imposibil.

Dragi suflete rătăcite, care este al vostru gând din noapte? Ce fulgi valsează în ritmul bătăii voastre? V-aș certa că ați uitat fericirea, dar nici ea nu mai știe cine e. Sau cum ar trebui să se strecoare. Vezi? Atâta frig este în jur, încât și soarele a obosit să mai încălzească morile de vânt. Când însăși natura plânge, cum să pictăm noi în aur?

Până și păsările au uitat să cânte, aripile-s zgribulite, dragostea de mamă nu ajunge să țină puii laolaltă. Cumplite vremuri trăim, pe loc ne învârtim. Iar când în sufletul nostru nici iarnă nu-i, dar nici primăvară, ne vom acomoda vremii de afară.

Regăsire în

Sufletele mele rătăcite, o hartă nu am să vă dau, dar urmați cântecul din clopoței și veți ajunge la ghiocei. Regăsirea drumului către inimă este cheia unei primăveri infinite. Timpul nu te așteaptă, dar nici nu te grăbește. Timpul e cel care te ia de mână și te deșteaptă. Dar nu te baza că o face la nesfârșit, nu poate simți ceva pentru tine, deci nu intervine draga compasiune.

Cioburile de gheață ne-au blocat inima, lacrimile de argint au construit castelul, dar orice rază de speranță îți va aduce din nou zâmbetul. Așa că ridică-ți privirea spre cer și primește în sufletul tău culoarea plină de emoție cu care e pictat. Cerul e mereu plin de culoare, indiferent de cum este vremea de afară. Însă, ca un cameleon, își schimbă nuanțele ca să fie în ton cu dorința norilor de a se purta, dar el și neliniștit se îmbracă în tonuri infinite. Fii primăvară! În suflet, chiar dacă afară este iarnă, de plouă afară, să îți fie soare. Căci dacă în inimă ai căldură, nici nu mai contează cum se simt norii sau cum vântul rece șuieră urechii să se ascundă.

Primăvară -anotimpul renașterii, un nou început așteaptă chiar în fața ta.

Nu ezita să o iei de la capăt niciodată, dacă asta simți că îți va face bine. Nu ezita să renunți la un loc, la persoane, la ce îți e mai greu, dacă nu mai simți că te regăsești. Decât să te simți pierdut într-o lume care n-a fost niciodată a ta, mai bine îți cauți puzzle-ul din care lipsești. Niciodată nu e prea târziu. Lasă-ți sufletul să renască la nesfârșit, să rămână veșnic tânăr.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.